NOUTATI

Ambasadorul Mihalache de la Londra face ca Erdogan: sancționează publicațiile care îl critică

Ambasadorul Dan Mihalache se ține de cuvânt și nu mai invită publicațiile care nu îi cântă în strună la întâlnirile pe care le organizează la ICR cu presa de limba română din Marea Britanie.

Ziarul Românesc, publicație care apare de peste opt ani în Regatul Unit, cu zeci de miide cititori săptămânal, nu a fost invitat la întâlnirea cu presa de limba română organizată marți, 2 august, la ICR, de Ambasada României.

Considerăm că este inadmisibilă o asemenea atitudine din partea reprezentantului statului român, mai ales că este vorba despre noutăți despre votul pentru alegerileparlamentare.

Ziarul Românesc protestează cu privire la astfel de încercări de suprimare a libertății de expresie. Ne vom adresa Ministerului de ExterneGuvernuluiParlamentului șiPreședinției României care trebuie să sancționeze derapajele nediplomatice și atitudinea de-a dreptul dictatorială ale acestui personaj.

De asemenea, ne vom adresa și autorităților britanice cu privire la comportamentul ambasadorului României la Londra.

Atragem atenția cu privire la faptul că, adoptând o asemenea atitudine revanșardă, ambasadorul României la Londra este un pericol inclusiv pentru relațiile diplomaticeale țării noastre în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Menționăm că Ziarul Românesc este singura publicație care a scris articole în care a arătat că Dan Mihalache a încălcat în mod deliberat legea și a avut un limbaj colocvial cu reprezentanții presei din România și Marea Britanie, cel puțin nepotrivit funcției în care a fost învestit.

De asemenea, am publicat declarația domniei sale în care spune că nu va mai invita unele publicații la conferințele de presă ale Ambasadei.

Îi atragem, public, atenția lui Dan Mihalache că nu este decât un reprezentant al statului român, nicidecum un vechil pe plantația numită Ambasada României la Londra.

Redacția Ziarul Românesc

publicat 01.08.2016, 19:35

Cele mai citite

Repetenții diasporei organizează cursuri: românii mor pe șantiere iar ei cred că le știu pe toate

A devenit de mult evident că nici ministrul Păstârnac, nici consilierul Pralong nu sunt experte, ci mai degrabă sunt repetente la materiile care se vor preda la acest curs...