NOUTATI

UJRP, unic partener media la un EVENIMENT EXCEPȚIONAL: Un lăstar din teiul lui Eminescu, plantat în cel mai important parc al Vienei

La scurt timp după ce Parcul Central din Viena a fost deschis publicului larg, poetul nostru național, Mihai Eminescu, se plimba, ducându-și cu el dorul de țară, prin Stadtpark. După ce acum patru ani, în fața Bisericii Ortodoxe Române din Simmering, Asociația ”Mihai Eminescu” din Viena îi aducea un prim omagiu prin dezvelirea bustului marelui poet, acum, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, a reușit să îi aducă din nou un omagiu.

În cadrul zilelor dedicate marelui poet la Viena, un lăstar din teiul poetului a fost plantat în cel mai important parc al Vienei, pentru ca toți cei care vor vizita acest oraș să poată vedea adevărata istorie a acestuia, contribuția adusă încă din timpurile marelui Imperiu la dezvoltarea culturală a ceea ce este astăzi Europa.

Plăcuța comemorativă ce stă la poalele teiului eminescian le va aduce aminte tuturor trecătorilor că marele Eminescu a petrecut una dintre cele mai importante perioade ale vieții sale la Viena, momente de creație unică, dar, pentru cunoscătorii și cercetătorii eminescieni, asemuită cu o mare suferință sufletească pentru poet.

Laura Hant, președintele Asociației ”Mihai Eminescu” din Viena, promotorul acestei idei, susținută de Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași, a reușit să demonstreze încă o dată, dacă era nevoie, că o comunitate puternică, așa cum este comunitatea românească din Viena, nu poate și nu trebuie să își uite valorile pentru a se se putea păstra ca și nație, asemeni marelui poet ale cărui scrieri sunt mai actuale azi ca oricând, chiar și după mai mult de 150 de ani.

Astfel, în cadrul zilelor dedicate teiului eminescian la Viena, vineri, 20 octombrie, a avut loc, la celebra cafenea vieneză, un triplu eveniment: lansarea cărții semnate de eminescofilul Dan Dulciu, ”Eminescu – itinerar vienez”, expoziția de pictură a artistului ieșean Mihai Coțovan și, nu în ultimul rând, o întâlnire de suflet a iubitorilor operei marelui poet român.

Au excelat evenimentul prin prezența lor Călin Țânțăreanu, din partea Ambasadei României la Viena, Excelența Sa, Victor Osipov, ambasadorul Republicii Moldova în Austria, primarul Iașului, domnul Mihai Chirică și doamna director adjunct al Institutului Cultural Român din Viena, doamna Mihaela Baston-Ciobanu. Prezentarea jurnalistului Miron Manega și muzica lui Ruben Doran și Alexandru Bișoc i-au adus pe cei prezenți într-o altă lume, făcându-i parcă să creadă că se plimbă alături de marele poet prin Parcul Central al Vienei.

Sâmbătă dimineața, pe o ploaie venită parcă să ajute înrădăcinarea micului vlăstar eminescian, în prezența Excelențelor Sale Bogdan Mazuru și Victor Osipov, ambasadorii României și a Republicii Moldova în Viena, a domnului Mihai Chirica, primarul Iașului, a doamnei Irina Cornișteanu, directorul Institutului Cultural Român din Viena, a domnului parlamentar Harald Troch, președintele Asociației ”Mihai Eminescu”, doamna Laura Hant, a preluat inițiativa, emoționată peste măsură de măreția evenimentului, luând lopata și trecând la fapte. Emoțiile celor prezenți au fost peste măsură. A fost scrisă o nouă filă de istorie româno-austriacă, s-a creat un nou pod al legăturilor dintre cele două popoare prietene de câteva sute de ani.

În încheierea Zilelor Teiului Eminescian la Viena a fost organizat un concert extraordinar susținut de Vali Boghean Band, una dintre cele mai celebre formații moldovenești, alături de Ansamblul Profesionist ”Ciprian Porumbescu” din Suceava, spectacol oferit de Asociația ”Mihai Eminescu” din Viena, Ambasada Republicii Moldova din Viena și Consiliul Județean Suceava.

Peste câțiva ani, trecătorii parcului vienez vor putea simți mirosul nemaiîntâlnit al florii dulci de tei. Am fost, din nou, martorii unui eveniment istoric la Viena, iar imaginile care vor urma în colajul următor vor rămâne în istorie.

Și pentru că nimic nu este întâmplător, acum 137 de ani, în aceeași zi în care teiul lui Eminescu a fost plantat la Viena, în data de 21 octombrie, prietenul lui Eminescu, Ciprian Porumbescu, a finalizat una dintre cele mai cunoscute compoziții ale lumii, ”Baladă” pentru pian și vioară.

„Dacă ar fi să regret că nu am venit mai devreme pe lume, aş face-o doar pentru că nu am apucat să-i cunosc pe cei doi români în care Dumnezeu a turnat har din belşug: autorul «Luceafărului», Eminescu, şi pe cel al «Baladei pentru vioară», Porumbescu“ …spunea însuși Mihail Sadoveanu.

Mai multe foto: GALERIE FOTO

Ionică Armancă, Viena

publicat 24.10.2017, 00:00

Cele mai citite

Repetenții diasporei organizează cursuri: românii mor pe șantiere iar ei cred că le știu pe toate

A devenit de mult evident că nici ministrul Păstârnac, nici consilierul Pralong nu sunt experte, ci mai degrabă sunt repetente la materiile care se vor preda la acest curs...